DOSARUL Băsescu-Mondial ne face celebri pe plan internațional. Cum este văzută reținerea fratelui președintelui în Washington Post, Deutsche Welle și France Presse

DOSARUL Băsescu-Mondial ne face celebri pe plan internațional. Cum este văzută reținerea fratelui președintelui în Washington Post, Deutsche Welle și France Presse
Publicat: 20/06/2014, 14:12
Actualizat: 06/07/2016, 06:45

Presa internațională a relatat despre scandalul de corupție în care Mircea Băsescu a fost reținut de procurorii DNA, fiind acuzat de un trafic de influență pentru care a primit o mită de 250.000 de euro, pentru a influența dosarul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Jurnaliștii străini își centrează știrile pe reacția președintelui României, Traian Băsescu, care a negat ieri orice implicare în acest scandal și a îndemnat justiția să își facă treaba, prezentând în același timp România ca pe o țară foarte coruptă, în care însă justiția, monitorizată atent de la Bruxelles, a început să își facă treaba în ultimii ani.

Sistemul judiciar din România este prezentat ca unul care în ultimii ani a început să își facă treaba cu tărie, pedepsind corupția la nivel înalt.

„Sistemul judiciar din România este atent monitorizat de Uniunea Europeană, în care țara a intrat în 2007. Un fost prim ministru și alți câțiva miniștri au fost condamnați la închisoare pentru corupție, în ultimii ani, într-o mișcare fără precedent în fosta țară comunistă„, scrie France Presse.

Reuters scrie că „România este depășită doar de Grecia și de Bulgaria în ce privește corupția, dintre cele 28 de state membre ale UE, conform Transparency International, iar Comisia Europeană a pus sistemul de justiție sub monitorizare specială. Mai mult de 1.000 de persoane au fost condamnate pentru corupție anul trecut, în întreaga țară. Cei trimiși în fața judecătorilor au inclus șase miniștri și parlamentari, cinci șefi de consilii județene, 34 de primari și viceprimari, judecători, avocați și manageri de companii de stat”.

„Fratele președintelui României a fost reținut pentru acuzația de luare de mită”, titrează sec agenția Reuters, în timp ce agenția France Presse a ales să titreze știrea cu accent pe reacția lui Traian Băsescu: „Președintele României spune că nu este implicat în cazul de trafic de influență al fratelui său”.

Americanii își titrează și ei știrile cu accent pe reacția președintelui României, preluând știrea agenției Associated Press: Washington Post scrie că „Președintele României neagă implicarea în mituire”, în timp ce televiziunea Fox News arată că „Președintele României își neagă vina după ce fratele a fost filmat în timpul unei discuții aparent despre mită”.

Germanii de la Deutsche Welle titrează: „Președintele României se confruntă cu cereri de demisie, din cauza scandalului de corupție a fratelui său”.

Știrile străine prezintă pe scurt acuzația care i se aduce lui Mircea Băsescu și reacția fratelui său, președintele României Traian Băsescu. „Președintele român Traian Băsescu s-a apărat joi de orice implicare într-un caz de presupus trafic de influență atribuit fratelui său, cerând justiției să facă lumină în acest caz”, scrie France Presse, citată de Mediafax.

„Președintele României Traian Băsescu se confruntă cu cereri de demisie în timpul acuzațiilor aduse fratelui său, care ar fi acceptat mită de la crima organizată. Băsescu și-a făcut din lupta anticorupție o piesă de rezistență a președinției sale”, scrie Deutsche Welle.

„Președintele Traian Băsescu a spus că nu a interferat cu sistemul de justiție și a căutat să se distanțeze de fratele său, Mircea Băsescu”, notează și Washington Post.

Mircea Băsescu a fost reținut joi seară de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență, existând suspiciunea rezonabilă că a primit 250.000 de euro, prin intermediar, de la fiul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a influența procesul în care acesta a fost condamnat la închisoare și a-i obține o pedeapsă redusă. Acest lucru nu s-a întâmplat, Bercea Mondial fiind condamnat la peste 8 ani de închisoare. Procurorii DNA cer vineri judecătorilor arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu. Alături de fratele președintelui României a mai fost reținut și presupusul intermediar al șpăgii, Marian Căpățână, lider PDL local.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...